Turnai gaz în palmă, îţi treceai mâinile prin părul meu ca soarele, mă mângâiai pe creştet şi-mi zâmbeai. Spuneai că o să se facă frumos, mare, de o să ajungă până la mijloc. Şi eu, mamaie, te credeam. Aveai ani mai puţini atunci, şorţul mai colorat. Găteai la vatră şi nu ştiu ce puneai în mâncare de era aşa de bună. Poate că focul, poate că fumul, poate că mâinile tale, priceperea. Cât pirostriile ţineau oala la fiert, tu cu toată răbdarea lumii, îmi împleteai părul de culoarea spicelor de grâu şi-l transformai,culmea, chiar într-un spic. Cum făceai asta mamaie?! Cum puteai să aduci vara în orice anotimp?
Îţi părea rău când, mai mare fiind, îl tăiam. Ţie îţi plăcea ca părul să fie lung, să-l vezi împletit, aşa cum şi tu îl aveai sub batic. De ce-l tăiam mamaie? Să fi avut răbdarea ta, ce bine ar fi fost! Acum, te rog, mai dă-mi cu gaz pe păr, mai toarnă-ţi în palmă şi mai mângâie-mă pe creştet! Mai adu-mi culoarea câmpului din mijlocul verii, împleteşte-mă…
Geanina Rizea 