Să ne ferească Dumnezeu de o situaţie în care trebuie să ne dovedim iubirea de ţară, aşa cum alte generaţii înaintea noastră au avut! De ce? Din simplul motiv că nu mai ştim să o iubim. Am uitat, ori n-am aflat ce înseamnă iubirea faţă de România. Bărbaţii, nu demult, îşi lăsau pruncii în faşă şi plecau la război, convinşi fiind că numai printr-o minune s-ar mai putea întoarce. Noi, generaţia ce nu-şi cunoaşte eroii, se lasă din zi în zi tot mai cuprinsă de indiferenţă.
Generaţiile care se îndepărtează de bătăile pământului românesc, nu ştiu ce înseamnă lupta. Nu ştiu ce înseamnă durerea femeilor rămase văduve de război, copiii crescuţi fără tată. Acum, noi, generaţia mândră şi mult prea inteligentă, căpătăm un handicap modern- nepăsarea. Pentru că alegem să nu ne implicăm! Lăsăm să fiarbă la foc mic anii, evenimentele ce se petrec în jurul nostru. Alegem să aruncăm gunoaiele pe unde nimerim, ori să trecem pe lângă cele aruncate de alţii, fiindcă nu noi suntem cei care trebuie să facă curat. Multe dintre gesturile de bun simţ au devenit ,,înjositoare”! Să ne ferească Dumnezeu de momente de cumpănă în care pentru a ne linişti, ar fi nevoie să acţionăm împreună. Pentru că devenim din ce în ce mai singuratici.
Ne batem cu pumnul în piept (ce-i drept, pe reţelele de socializare) că suntem independeţi, inteligenţi, mult prea buni pentru timpul ăsta în care trăim. Ne iubim ţara de 1 Dec. când încărcăm fotografii cu mâncare şi cu tricolorul. Apoi închidem telefonul şi aşteptăm să ne pice binele şi prosperitatea de undeva de sus. Nu ne deranjăm nici măcar să mergem să votăm. Când vedem că nu toate sunt aşezate în locul în care trăim, nu îndrăznim să cerem explicaţii. Nu ne aplecăm să ridicăm gunoaiele. Nu ne mai mişcă nimic: defrişările, poluarea, furtul, minciuna, hoţia, puşcăria. De ce simţim doar mirosul de plăcinte…?
Geanina Rizea 