Era spre amurg. Armatele de floarea-soarelui şi porumb păzeau liniştea câmpiei. Cerul trimitea soarele acasă, mulțumindu-i pentru strădanie. Luna aştepta.
De sub o vale văd ieşind un bărbat ce trecuse de prima tinerețe. La bustul gol, cu pielea arsă in infinitul câmpiei teleormănene,nu băga în seamă forfota şoselei. Păşea atent, agale, protejându-şi piciorul cu probleme. Avea un trup muncit pentru care tinerii plătesc abonamente la sală…
Pe marginea armatelor cu flori galbene, stau puse strategic din loc în loc, grămezile de pepeni. Bostanele încă nu s-au spart, se mai lasă ocrotite de soare. Mirosea a pepene galben…
În aşteptarea amurgului, începuse să plouă. Oamenii prea grăbiți forțau accelerația…nu aveau timp să simtă mirosul pământului când e sărutat de ploaie…
Geanina Rizea 