Uneori

Uneori mai vorbesc cu Dumnezeu,

Prin câmpiile Sale, dealuri,

E un foșnet, care e de fapt, tăcere.

Câțiva pași, atât, și-mi pare

Că din iarbă se preface-un înger…

Mă ascultă.

Îl văd cum, când și când adună,

Înspre rodire – scrum.

Eu îi povestesc, tot merg, dar El mă știe…

Credit foto: Elena C. Corbu 🥰