Lăstarii necuvintelor

Lăstarii necuvintelor crescuseră pretutindeni.  Ce mai putea face?

Și-a trecut mâna prin păr și din câteva mișcări l-a transformat într-un spic. La fel de strâns îi era și sufletul. Pășea atent. Îi era milă de tot ce lăsase nerostit. Un apus auriu de vară o îmbrăca. În trecere, mângâia fiecare gând ce-l crezuse uitat. Cine să-i fi spus că din tăceri cresc muguri noi?

Era o câmpie sau chiar  inima ei? Se tot întreba pășind agale purtată de dor…

 

*Foto: Elena C. Corbu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.