Povestea punctelor cu ruletă

Odinioară, punctele A şi B s-au nimerit într-un plan. Analizându-se reciproc, au constatat că sunt diferite. Deci, punctul A diferit de punctul B. Apoi a început să treacă timpul în planul dat. B începuse să se obişnuiască cu A. Mai târziu, şi invers. Timpul continua să curgă. Neavând stare, punctul B încerca să pătrundă tot planul în care îi fusese dat să fie. A, în schimb, îl ştia. B începuse să îi strige punctului A tot ce descoperea. Dar A cunoscuse deja tot planul. Cu toate astea, din când în când, îi răspundea. Punctele A şi B erau diferite ca formă dar şi ca aşezare. B încercând să se apropie de A, a dat de capătul unei rulete. Aşa A măsura distanţa dintre puncte. B nu avea ruletă. Şi nici altceva. Totuşi, încerca să micşoreze acele numere care îl îndepărtau de A. Am uitat să spun: ruleta avea o forţă nebănuită, nu putea fi ruptă sau împinsă de niciun alt punct. Aşa se apăra punctul A de celelalte puncte.

B, tot încercând să ajungă la A, a început să mişte capătul şi să alerge în jurul punctului. Forma un cerc imaginar, iar ruleta se transforma în rază. B credea că formează o punte, şi continua să povestească. Fără explicaţii, uneori numerele se micşorau. B însufleţit, iar începea să alerge în cerc. În alte zile, tot fără explicaţii, A mărea capătul ce îl împingea pe B.

Timpul continua să treacă. A micşora sau mărea distanţa, B continua să alerge, să caute căi. Ambele puncte se obişnuiseră unul cu celălalt. Ruleta avea aceleaşi puteri. Uneori însă, şi aceste puncte oboseau. A să se apere, B să alerge. În aceste dăţi, nu se mai întâmpla nimic. Deşi ruleta se strângea, B nu mai avea putere să meargă spre A. Cine ar fi crezut că şi punctele obosesc?!

B nici acum nu are nimic de măsurat, însă întotdeauna a ştiut să se îndrepte spre A atât cât a putut. Dar punctul A nu s-a obişnuit. Ţine întinsă ruleta. B n-are o forţă magică, tot ce poate să facă e să tragă de capătul cifrelor care îi spun cât e între el şi A.  Acum a tras până la final. Nu mai poate de multă vreme să strige spre A. De fapt, strigă, însă A nu îl mai aude. Am uitat să spun: ştiţi că şi punctul B avea totuşi ceva? Da, avea în el un fir de praf de suflet ce îl făcea să se mişte şi să se umple cu bucurie când era în preajma lui A. Uneori credea că îl bucură şi pe A. Dar A nu a înţeles această bucurie.

În planul dat, punctele s-au îndepărtat. Ruleta stă întinsă la maximum. Nu mai ştiu ce face A. Nu mai ştiu ce face B.

Sfârşit!

P.S.: Să nu uit să vă spun: firul de suflet!! Da, sufletul nu ştie să măsoare distanţa! Prăpăditul, păstrează şi ocroteşte!

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.