Precum bătaia vântului, așa pare uitându-ne în urmă, acest an din care sorbim cu grijă ultimele ore. Cred că devenim mai conștienți de însemnătatea clipelor atunci când suntem aproape de linia de final.
Socotim, adunăm și scădem tot ce a fost, cântărim, facem loc în suflete pentru amintiri. Și începem să alegem răsăriturile, apusurile, cântecul păsărilor, foșnetul copacilor, adierea… Strângerile de mână, zâmbetele, reușitele, culoarea florilor, mirosul pământului după ploaie. Dragul de oameni,iertările, iubirea, răsuflarea, bătăile inimii…
Momentele de deznădejde, tristețea, durerile, oboseala, tăcerea. Pierderile, lipsa curajului, căderile, neiubirea. Toate stau in fața noastră, ne aparțin.
Inima omului-acest loc care pare fără margini ține toată averea vieții. Uneori se transformă în plumb, alteori găsește aripi și zboară dincolo de nori. Tot ea, inima, găsește căi de a spera, de a se agăța de dorințe, te împinge, te ridică. Târziu ne dăm seama că o uităm. O obosim când nu mai avem nădejde, când rămânem la pământ, când nu iertăm.Totuși, sufletul-acest pod între lumea noastră și Cer, o mângâie. Căci Dumnezeu e la cârma vieții.
Să tragem foloase din anul care trece, aducând mulțumiri pentru tot ce avem și am avut. Binecuvântările trec prin viața noastră de multe ori prea repede…nu apucăm să le intelegem.
Să devenim oameni mai buni, conștienți de însemnătatea timpului pe care îl avem fiecare dintre noi in această lume și să aducem, atât cât putem, o rază de soare.
2021, mulțumim pentru lecții!
Geanina Rizea 