Risipirea

În palme văd sufletul că te ține
Și-a făcut curaj să plece,
Și te duce… purtându-te cu milă,
În căușul liniilor vieții.
Cât de departe, nu îmi spune
E desculț, tălpile goale,
Pământul înghețat îl calcă.
Si deodată azvârle …
În patru zări, vântul suflă,
Privesc risipirea, fără cuvinte.
Ce ușoară pare, Doamne, o dragoste mare!
Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.