Nu știm când a trecut, deși poate nu doar o dată i-am zis să treacă mai repede. Acum, luăm creionul vieții și tragem linie.
Anume: cu plus punem tot ce am văzut frumos, bun, în noi și în ceilalți. Bucuriile, zâmbetele, lacrimile de fericire și răsăriturile. Oamenii pe care i-am cunoscut, păstrat, ascultat, îndrumat, iubit. Toate lucrurile neînsemnate care s-au dovedit a fi suficiente. Zilele care ne-au dat mai mult răgaz să ascultăm cântecele păsărilor, să vedem apusurile, cuvintele celor care tăceau. Îmbrățișările. Rugăciunile. Iertările. Adevarul. Iubirea. Stângăciile. Ambițiile. Victoriile. Aripile întinse. Sănatatea. Amintirile.
Cu minus punem toate planurile făcute uitând că nimic nu e garantat. Plecările. Neascultarea inimii. Neplecările la timp. Lacrimile pe care le-am lăsat să curgă și cele pe care le-am oprit în noi. Tristețea. Cuvintele care au durut. Egoismul. Mândria. Neputința. Oamenii care ne-au dezamăgit. Momentele. Teama. Răutatea. Răzvrătirea. Minciuna. Amăgirea. Singurătatea. Înfrângerea. Pierderile definitive.
Sub toate tragem linie. Dar cine ne-a învățat cum să scădem neiubirea din iubire, plecările din îmbratisări, tristețea din bucurii? Oamenii din oameni, inima din rațiune, minciuna din adevăr… Peste toate, sunetul anului ce își grăbește pașii spre noi trimite praf de speranță, ce cade de undeva de Sus… și ne face să lăsăm jos creionul din mână.
Ce-ar fi Viața dacă Omul le-ar cunoaște pe toate…?!
Dragă 2020, mulțumim pentru lecții.
Geanina Rizea 