Puntea

Stătea de momente bune sprijinită de margine. Parcă vedea tot când își adâncea privirea în zare. Toamna o învăluia încercând să-și ia rămas-bun.

Simțea fiecare adiere de vânt, auzea foșnetul frunzelor care se desprindeau din copaci. Înțelegea că așa e și povestea anilor. Aerul mai rece îl trăgea până în suflet. Era o toamnă târzie pe care o cunoștea. Era timpul ei.

Privea. Parcă tot ce trăise i se mai arăta o dată. Când și când, inspira mai puternic. Atunci ochii minții îi dezlegau porțile sufletului. Acolo stăteau cuibărite cele mai însemnate averi.

Avea mâinile goale, era la mijlocul punții și știa: trebuia să meargă mai departe. Cu tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.