A venit momentul.Ridic cu grijă frunzele de pătrunjel-odinioară grele si pline de viață și le răsucesc între palme. Din mână mea izvorăște un miros de verde uscat ce pătrunde parcă, dacă nu chiar sigur, în pământ…
Pentru că acolo sunt rădăcinile si le simt cum se mișcă. Pentru că la fel făceau si cele ce au trecut dincolo de albastru: învățau să păstreze, să transforme.
Mâinile mamelor noastre miros a verde. Oare culorile au miros? As putea să le dau: a verde crud cand rupeau din grădină mărarul să-l presare peste mâncare, a roșu când așază ouăle în fața icoanei în biserică, a lumină când se roagă pentru noi…
Mâinile mamelor devin mâinile copiilor. Și așa se răsucesc în pământ rădăcinile omului. Așa se păstrează tradițiile…
Geanina Rizea 