Praful

Mai știi praful? Binecuvântarea?

Se-mprăștiase intr-o pădure,

Unde brazii erau zile și cărările-luni.

Acel praf,da! Când îngerii își scuturau aripile.

Am început să-l cautăm,

Uneori, cu sufletul la gură,

Fiecare dintr-un capăt,

Crezând că așa-l găsim mai repede…

De fapt, din același loc trebuia să-ncepem.

Dar, când il puteam lua și pune în suflet,

Brazii se răreau și vedeam bucata de cer,

Acel abur care ne unea, mângâierea.

Și-apoi, din nou obosiți,

Rătăceam cărările nesfârșite,

,,Până când?!” repetam.

Timpul trecând,

A văzut că pădurea e tot între noi.

Și-așa, tot praful-binecuvântarea,

S-a adunat dintr-o dată, la mijloc,

Și s-a prefăcut într-un punct.

Iar noi, din aceleași margini,

Îl vedeam rostogolindu-se spre alte păduri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.