Inima

Pumnul ăsta de carne,

Se ridică uneori pân’ la Dumnezeu.

Saltă și-i cresc aripi,

De parcă n-ar mai fi lume-n jur,

Nici eu.

Dar, când și când, s-ascunde printre coaste,

Pământul de mijloc îmi pare că-l caută.

Îl las.

Inima- pumnu’ ăsta de carne,

Tremură, se strânge, se-nalță, cade și răsare.

40 de zile- crește sau dispare.

Efemer!

Dar sufletul- cât timp….câte hotare!