„Domnule, femeia de la ţară când trece pe drum, trebuie să zguduie pământul sub ea!”, spune o vorbă pe aici, prin câmpiile acestea arse de soare. Păi, cam aşa era înainte modelul de femeie zdravănă, adevărată. Ea trebuia să aibă părul lung, tinut împletit sub batic după ce vreun voinic o alegea din horă şi fugea cu ea acasă, să o facă femeia lui pentru o viaţă. Această femeie învăţată cu munca de copilă, devenea mamă pentru 3-6 copii, ţinea casa, socrii, pământul, bărbatul, în ordinea firească dictată de sat. Această femeie, de multe ori firavă, avea în ea putere cât pentru toţi, avea în ea iubire din care dăruia tuturor…
Domnule, această femeie care odinioară juca desculţă îmbrăcată în ie cusută cu mâna ei, acum a îmbătrânit. Se vaită de sarea din oase, de frigul ce a acoperit căldura camerelor în care se jucau cândva copilaşii ei, de singurătate. Această femeie cu faţa brăzdată de riduri, cu păr alb sub baticul închis la culoare, încă munceşte. Aşa, mai greu, mai încet, mai rar, numai să facă ceva, să nu stea cumva locului,!
,,- Ce, să mă găsească moartea stând?!” , le mai auzi spunând râzând.
Puterea acestei femeii de la ţară nu se măsoară în bani. N-a avut şi nici nu a cerut mai mult. Avea alte gânduri, alte treburi, alte griji. N-a vrut să se îmbogăţească, nici nu prea ar fi avut cum. A trăit într-un timp în care omul era bogat atunci când avea să pună duminica carne pe masă,când avea mulţi copii care s-o strige ,,mamă”, când bărbatul îi era blând şi vrednic. Ei, această femeie cunoaşte poveşti nespuse,a strâns în ea doruri, nelinişti, dar şi împăcare! Pentru că e mare lucru ca omul să fie împăcat cu el însuşi, cu viaţa pe care a trăit-o!
În jurul nostru găsim femei puternice, luptătoare, vrednice şi vesele pe care ar fi bine să le vedem cât timpul nu le transformă în poveşti…
Să ne trăiţi!