Să dăm sau să nu dăm. Când dăm prea mult unor oameni şi simţim că tot nu e de ajuns, ne întrebăm unde greşim. De multe ori uşile sufletului le găsim zăvorâte, însă continuăm să batem. Gardurile înălţate tot de om, de câte ori nu le-am sărit? Orice îndrăzneală lasă urme, aşa cum fiecare săritură zgârie sufletul celui care sare. Să dăm ori să nu mai dăm. Ne întrebăm şi după ce am trecut de gardurile înalte. Uşi zăvorâte, cuvinte nespuse, tăcere- asta găsim.
Când ni se pare că timpul trece prea repede, îl învinovăţim. Spunem că din cauza lui nu avem vreme să răsucim cheia şi să lăsăm uşa deschisă. Nu vedem săriturile forţate, nu auzim bătăile. Nu simţim nici ceea ce ni se dă. Căci, ce daruri sunt mai importante decât cele care au puterea de a ajunge până la poarta sufletului nostru?!
În această lume grăbită şi din ce în ce mai surdă, cum ar trebui să facem? Să continuăm să batem? Pe lângă gardurile din ce în ce mai înalte, să lăsăm flori…?!
Geanina Rizea 