Le vezi trecând câte una, câte două pe stradă. Cu pas domol sau mai ager, îşi fac treaba prin gospodărie la fel cum au pomenit de la părinţi. Câte una mai durdulie, alta mai slabă din fire, fiecare a văzut mai mult de 75 de primăveri. Multe au rămas singure, copiii au zburat din cuib. Ele, prea des văduve, încă sunt frumoase. Aceste pensionare ale fostelor CAP-uri, odată fete cu cozile împletite, devenite timpuriu mame, îşi leagă acum baticul la spate. Se strâng roată la poartă, aducându-şi scăunelele mărunte mai aproape de cele cărora picioarele le sunt mai obosite. Aici, ele întineresc. Îşi amintesc de rândurile mari care trebuiau săpate, de culesul viilor, de cum mâncarea era mai bună atunci.
Poveste: ,,Ţaţa Floarea, Dumnezeu s-o odihnească, cum mai drăcuia! Da’, n-o zâcea dân răutate, aşa era vorba ei.! Eh, odată (că aduceam şi noi vin de acas’, o zî una, o zî, alta), ea când ne-am strâns toate acolo să mâncăm la capu’ locului, a văzut că aia nu şi-a băut porţia, nici aialaltă, mai rămăsăse cam vreo 3-4 pahare. Şî, când eram pă rând, da’ trecute dă jumate, o auzam: ,,mă duc ‘colo la cap să mă p*ş 😀 . Venea, mai săpam ce mai săpam, iar o auzam că să duce acolo, că în partea aia n-o vede nimeni :)) ! Când terminarăm, alea care n-a băut, li se făcuse sete şî când să caute, n-a mai găsît nimic.
– Floareee, cine bău fa tot vinu’ ?!
– Ce vin, fa?! (să făcea că nu ştie)
-D’aia venişi tu fa, aci mereu la cap să te p**i…? !
-(Râdea cu poftă) Hai lasă dracu, că nu mai era mult! Nu vă rugai şî nu vrusărăţi?!!” 😀
Povestea una din ele, trecută de 80 de ani. Ochii îi sclipeau, râdea deşi dinţii au mai pierit printre decenii, întinerea. La fel şi celelalte, strânse în cerc…
Geanina Rizea 
1 comentariu