,,Drag mi-e să culeg la boambe!”

Încep să dea în clocot cazanele. În butoaie mai mici sau mai mari stau la macerat fructele preferate ale ploscenilor: boambele şi prunele. Se amestecă o mână de făină cu una de mălai şi se dă pe la ,,încheieturile” cazanului pentru ca aburul să nu cumva să se piardă. Câmpia arde la peste 30 grade, ţuica o urmează. Domnule, femeia de la ţară, aşa cum am mai spus, ştie să facă ţuică. Scutură cu drag bombii din curte, prunii şi dă ocol la vie să aibă şi vin la toamnă. Scările de la pivniţă le urcă şi coboară mai sprinten acum. „Elixirul veseliei” o face să mai uite de rele, de greutăţi şi de ani. Căci, domnule, compară tu o femeie de la ţară cu una de la oraş, să vezi care e mai trecută, să vezi care are mâinile mai muncite şi pielea mai arsă de soare. E drept, acest viciu a fost şi va rămâne la îndemâna tuturor.

Ţuica e lăsată să se aşeze niţel şi apoi încep să o descânte strânse câte două, câte trei. Păhărelele mici şi dese le readuc culoarea trandafirie în obraji, le fac ochii jucăuşi şi le dezleagă limba. Tăria le dă poftă de mâncare, le trezeşte simţurile, arzându-le gâtul. Câte una zguduie pâmântul sub ea când trece, în timp ce alta e subţire şi nu stă locului ca argintul viu. Mai contează? Şi-au făcut copiii mari, îi ştiu la caselor lor şi a rămas cu omu’ ei pe bătătură. A muncit la colectiv ori s-a dus prin ţară cu ziua. Aşa a văzut marea, aşa a văzut muntele. Acum, timpul începe să se scurgă invers. Ignorându-l, îşi cumpără îngheţate la 5 mii şi le pune în şorţ până acasă. La fel şi berea. O acoperă niţel, să nu bată la ochi, să o ştie „femeili de la drum”. Există bucurii pentru toţi oamenii. Ce, să se facă toţi popi? 😀

Dar să le vezi pe femeile astea care întineresc după câteva pahare, cum râd. Ce râs colorat au! Uită să-şi dojenească bărbaţii şi de mâncare. Şi-aduc aminte de anii în care erau frumoase ca florile, de părul ce şi-l purtau lung şi împletit. Ţuica, domnule, are puterea de a scormoni în memoria şi în inima omului, făcându-l să vadă cu ochii minţii lucruri şi locuri pe care le credea uitate. Aşa, femeia care încă îşi poartă baticul legat pe sub cozi la spate, se vede din nou frumoasă, când mergea desculţă şi fără griji pe iarba cu rouă…

Se face ţuica anu’ ăsta? :)) Să râdem mai des, căci, domnule, râsul ne face frumoşi! 😀