Oamenii cărora nu le mai vorbim

Februarie- încep a intra in sac zilele din anu’ ăsta nou. Zăpada s-a ascuns aproape în totalitate în pământul care are atâta nevoie de ea. Uliţele devenite străzi, îşi poartă oamenii cu paşi mai grăbiţi sau mai lenţi către cotidian şi mai apoi către o nouă zi. Ceea ce îl face pe tănăr să se grăbească, nu mai prezintă importanţă pentru cel care se sprijină în baston. Ceea ce-l face pe bătrân să se întrebe, este încă necunoscut de cel ce gustă din tinereţe.

Casele pustii devin mai dese. Se bate un cui şi se pune anunţul de vânzare. Şi încep să treacă zilele, anotimpurile, anul. În prag nu mai apar copiii, nici nepoţii. Bătătura devine plină cu buruieni, porţile ruginesc la balamale. Pana nu demult, în acest anotimp zăpada era mai mare şi ţinea mai mult. Ploscenii se duceau cu lucrul pe la neamuri şi vecini. Derdeluşurile deveneau neîncăpătoare pentru copiii mulţi ce-i avea satul. Strada gării se umplea de fiecare dată când trenul fluiera de plecare. Pârtiile se făceau de multe ori cu piciorul. Treceau cfr-iştii, muncitorii în schimburi, profesorii veniţi de la oraş.

Vedem că satul pierde mulţi dintre martorii acelor timpuri. Ei sunt oamenii cărora astăzi nu le mai vorbim. Ei sunt oamenii care ştiau să lucreze la război, ştiau să toarcă, ştiau rănduiala gospodăriei. Ei sunt oamenii care şi-au lăsat familiile şi au plecat în război, ei sunt oamenii care se ascundeau de ruşi prin podul casei. Această generaţie nu se lăpăda de sat, nu-şi ascundea rădăcinile în faţa celor care poate le cereau asta. Această generaţie nu avea bani dar avea casa plină cu copii. Nu avea ani mulţi de şcoală dar avea înţelepciune. Aceşti oameni cărora acum nu le mai putem vorbi, au jucat la horele din sat, au trăit în bordeie şi apoi şi-au ridicat case. Străbunicii, bunicii, vecinii, sătenii, fac parte din trecutul nostru, un trecut de care ar trebui să avem mai multă grijă. Avem răbdare să ascultăm cuvintele celor care încă mai cunosc simplitatea? Avem timp pentru cei puţini care încă mai pot să povestească?

Noi, generaţia facebook, ce lăsăm în urma noastră?