De aproximativ 2 ani de zile prin intermediul reţelelor de socializare se încearcă promovarea iilor şi a altor articole vestimentare inspirate din cultura românească. Bravo! Dar pe cine încercăm să convingem? Cred că primii care au trebuit convinşi au fost tot românii. Când s-a reaprins plăcerea de a vedea cusături pe bluzele noastre, brusc lada cu zestre a devenit cool. Pentru că e interesant să prezinţi ia ta veche sau nouă la o plimbare prin oraş, mai ales în străinătate. Totuşi, ne place tradiţia?
A respecta tradiţia nu înseamnă să porţi de 2 ori pe an o ie.Nu doar atât! Satul are nevoie de tineri care 
să ducă mai departe rânduiala nescrisă, care ştiu ce se face la o nuntă, la un botez sau la o înmormântare. Acel tânăr trebuie să înveţe de la bătrâni, să fie curios, să-i placă… Dacă ar fi să mă opresc la o singură diferenţă între sat şi oraş, asta ar fi: trăirea. Colectivitatea resimte altfel orice eveniment la sat. Când e nuntă, ştim cine sunt mirii, socrii, care neam e în febra pregătirilor, la cine cântă lăutarii. La plecări, clopotul dă de veste şi oamenii se întreabă între ei, cine a fost, ce a păţit.La ţară orice lucru se află, dar asta este o altă discuţie. Să revin la tradiţie. De ce fugim de ea? Preferăm să împrumutăm sărbători comerciale şi ale noastre se şterg din calendarele spirituale…
Pentru că zona de sud a ţării este cea mai vulnerabilă şi totodată săracă în obiceiuri, este greu să pui lucrurile în mişcare. Dar a fi greu nu înseamnă a fi imposibil! Schimbarea o pot face eu, o poţi face tu, o putem face noi! Dacă nu fugi de tradiţie, ai datoria morală să te IMPLICI! Crezi că o poţi face? Dacă da, hai să FORMĂM O ECHIPĂ!!! Să nu uităm că Liviu Vasilică tot ploscean a fost şi a putut fi un exemplu!
Geanina Rizea 