Există oameni care luminează suflete şi-i fac pe cei din jurul său mai buni. Există oameni care creează poveşti. Domnul învăţător Vasilică Anghel a fost unul dintre aceştia.
Mi-l amintesc în micuţa cancelarie a şcolii mici. Anii pe care îi aveam atunci erau puţini şi nu cereau explicaţii. Ştiam doar că trebuie să-i duc câteodată câte ceva dlui Anghel- învăţătorul care îmi era cumva rudă. Şi mă duceam cu toată ruşinea unui copil de grădiniţă aflat în faţa unui dascăl pe care nu îl cunoaşte.
După mai bine de 15 ani l-am sunat. Voiam să ştiu dacă acceptă să îmi spună povestea sa. A acceptat. M-au primit cu un soi de curiozitate. Ne-am actualizat amintirile, legăturile de rudenie, am vorbit despre Plosca. Mi-a mărturisit că are nevoie de linişte pentru a-şi ordona gândurile înainte de a le da cerneala tiparului. I-am oferit acest timp. În schimb, a căutat împreună cu soţia sa prin albumele care le păstrau tinereţea oferită nouă, ploscenilor. Dintr-o dată, masa se umplusese cu fotografii…puteam alege ce voiam. Şi am ales.
În ziua lansării au venit primii. Cu privirea ar fi cuprins întreaga comună. Erau bucuroşi când localnicii se opreau să le vorbească…
Au trecut doi ani fără o lună. Astăzi, 9 iulie 2015, a plecat dincolo de albastru…să-şi întâlnească colegii care au format o şcoală în Cer… A lăsat în urmă o poveste în fiecare suflet pe care l-a modelat cu harul primit de la Dumnezeu.
,, Sunt născut în comuna Plosca, în anul 1938, 30 august. Tata, Constantin, a fost agricultor iar mama, Floarea, casnică, au avut 4 copii, răspunderea a fost mare. Unde mergeau ne luau cu ei, în felul acesta ne arătau ce lucrează, cum lucrează şi care este importanţa lucrărilor pentru cultura lucrată. Atmosfera din familie a fost plăcută şi plină de veselie, căutau ca munca de zi cu zi să nu ni se pară ca o povară. Copilăria mea şi a fraţilor a fost plină de responsabilităţi, de la deşteptare fiecare mergea la locul lui de muncă în funcţie de vârstă.
Duminica eram liberi. Ne întâlneam cu ceilalti copii şi ne povesteau tot ce au făcut în cursul săptămânii. Dacă nu eram obosiţi jucam fotbal cu o minge confecţionată din cârpe, ţurca, potca, etc. Aşteptam cu multă nerăbdare sărbătorile de iarnă, de Crăciun colindam cu steaua,de anul nou cu cântece şi sorcova, cu pluguşorul.
Şcoala, am început-o imediat după războiul din „41-„45, nu aveam rechizite şcolare, se scria pe tăbliţă din piatră cu condei din cărbune. Nu erau uniforme, veneam la şcoală toamna desculţi iar iarna cu opinci. [..]
Toată perioada lucrată în învăţământ am efectuat-o făcând naveta! Cu plăcere imi aduc aminte de toţii elevii pe care i-am invatat, de excursiile făcute la munte şi la mare! Nu regret meseria aleasă, o consider foarte importantă şi am practicat-o cu plăcere! În afara predării materiei, am transmis elevilor dragostea de muncă şi de pregătire a calitaţii muncii executate, asigurându-şi drum deschis pentru performanţă in toate domeniile… „
Geanina Rizea 