„Dacă-i copil, să se joace…”

Vrem cât mai mult asfalt pe uliţe. Praful şi iarba nu ne mai place. Cum să ne placă să mai aşternem un preş lângă şanţ şi să îi punem copilului jucăriile acolo? Sau ne place? Nu mai ştim să mergem cu lucrul, am uitat, deşi, cât a trecut? Un sfert de veac de la comunism şi ne vrem vestici, prea vestici neştiind că ei rămân uimiţi de lumea noastră. Nu contează. Nu mai vrem să dăm mai departe din priceperea noastră. Mai vedem bătrâne care se aşează când ies la divan direct pe pământ şi ne uităm urât dacă prichindeii noştri fac acelaşi lucru. Dacă se murdăresc, ce? Trebuie să fierbem apa la tuci şi să aşezăm albia în bătătură? Mai trebuie să spălăm cu săpun, cu leşie? NU! Tehnologia ne îndeamnă să fim comozi, să avem timp. Dar avem?

Gândeşte-te la tine şi la mama ta. Cum tu îţi creşti copilul, cum te-a crescut ea pe tine. Diferenţă mare, nu? Ce pierzi, ce câştigi? Ce-a pierdut, ce-a câştigat? Ne punem părinţii trecuţi de 70 de ani să facă naveta să ne îngrijească copiii. De ce-i chinuim? Sunt ei mai odihniţi decât noi? Le spunem că nu vrem ca cei mici să se murdărească prin curte… De ce facem asta? Noi unde am crescut?   Suntem diferiţi şi avem tot dreptul să fim. Dar nu trebuie să pierdem din vedere corectitudinea. Toate principiile pe care le-am auzit şi văzut, vine un timp când trebuie să ţinem cont de ele.

Să ne lăsăm copiii în casa părintească, să fie liberi, să uite de desene, de internet măcar vara. Să lăsăm bunicii să fie bunici. Să le dăm motive de bucurie, să mai dea în mintea nepoţilor, să întinerească.

Cum zicea Creangă: ,,Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să citească…”