Comoara

Scormonim, scormonim în noi, în adâncul fiinţei noastre de parcă ar fi un loc atât de adânc, atât de departe de timpul ăsta pe care îl străbatem. Şi, este. Căutăm, căutăm cu teama de a nu mai găsi ce am lăsat ascuns de timp, ce am adâncit în simţirile noastre, ce am preţuit şi continuăm să o facem. Re531venim. Luăm cheia şi căutăm să descuiem pe întuneric. Căutăm la întâmplare orice: răsuflări, priviri, atingeri. Ne legăm de orice, vrem orice. Ştim că ascunzătoarea asta din noi, are tot, tot ce vrem. Are bogăţie. Ce-i lipseşte ei? Lumina, prezentul, viitorul…

Când ne umplem de frânturile găsite neatinse de schimbarea ce se produce în noi ca oameni care trec prin timp, închidem uşa, învârtim cheia de două ori şi ne întoarcem. Dar, ce facem cu cheia…?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.