Femeile se deosebesc intre ele prin culoarea ochilor, a părului, înălţime, greutate, ş.a.m.d. Le mai deosebim prin ceva: doamne şi ţărănci. Prima categorie este întipărită în mintea multora dintre noi ca fiind femeia ce stă la oraş, la bloc.
Ea îşi tapează părul ocazional sau şi-l pune pe bigudiuri. Această doamnă poartă adesea halat şi bea cafea cu vecinele din bloc. Este mamă, soţie, bunică, etc. Are unghiile făcute cu ojă şi foloseşte şi rujul când merge în piaţă. Acolo se întâlneşte cu ţăranca-femeia de la tarabă. 
Această ţărancă, tot femeie şi ea, este diferită de prima. Ea stă la ţară, munceşte pământul de la câmp şi din curte aşa cum a văzut de copilă. Când devine soţie îşi pune baticul pe cap. Poartă fustă, rareori pantaloni şi când devine bunică îşi pune dinainte şorţul. Halat poartă doar cănd merge la spital şi se internează. Mâinile ei nu mai sunt fine ca în tinereţe ci muncite. Nu poartă mânuşi când sapă sau când trebăluieşte prin grădina din curte. Părul îl poartă împletit în coc sub batic sau scurt. Ţăranca nu se rujează. Ei nu-i zice nimeni doamnă. Doar când mai trec ţiganii cu căruţele pe uliţe şi cer de pomană, strigă pe la porţi ,,Doamna/Domnu”. În rest nu. Cafea bea ocazional când copiii vin în vizită sau poate nici atunci dacă nu-i permite inima. Ea nu se vaită, ea munceşte până când îşi epuizează ultimele puteri.
Sunt diferite deşi poate au aceeaşi vârstă. Femeia satului şi femeia oraşului…
Geanina Rizea 