Îşi lăsa masca jos. Mirosul crinilor din cameră i se părea că o sufocă. Toarnă pe un şerveţel balsamul care îi şterge machiajul şi se simte mai liniştită- masca era la pământ. Acum redevenise femeia tăcută căreia îi era dor, care avea nelinişti. Scotea crinii din cameră şi lăsa răcoarea serii să pătrundă pe fereastră. Acum putea fi liberă…
Geanina Rizea 