Noaptea de Înviere.O văzusem. Era o bătrână desprinsă din poveștile de demult. Uscățivă, mică, mică și plăpândă, căreia puținul îi era suficient. Dar nu de asta mă uitam la ea. Ci de cum ținea lumânarea. Ceara i se scurgea în căușul palmei, dar nu ii dădea importanță, de parca Hristos era în mâinile ei. Sau poate că era…
După o vreme, vine momentul Liturghiei. Oamenii se așezaseră în rând să rostească preotului gândurile bune despre cei dragi. Ea rămăsese, așa cum stătea de mult timp, în picioare, retrasă.
O altă femeie, îi face semn să se apropie. Se cunoșteau. O întreba de ce nu se pune în rând. Și îi spune că nu are bani la ea și nici lumânare. Întelegându-se discret, din priviri, femeia poate chiar de o vârstă cu ea, scotocește prin sacoșă și îi dă 1 leu și o lumânare nouă. Știa că oamenii au nevoie de lumină în viața lor, dar și dincolo. Căci lângă, pe masă, așezase pentru sufletul celui plecat pomana ce aștepta să fie dăruită.
Femeia uscătivă s-a așezat în rând și fără grabă a făcut rânduiala. Apoi, tot din priviri si-au confirmat una celeilalte că scopul fusese împlinit.
Erau în fața mea. Încă o dată mi s-a arătat că mâinile care ajută au puteri miraculoase, pot chiar să unească suflete și lumi.
Altă dată, așteptam la rând într-un supermarket. La casă, o femeie octogenară cumpărase câteva cepe. Nu avea bani. Căuta jenată cu o discreție sfâșietoare în geantă. Un tânăr care urma după, a ales imediat să îi plătească: 2 lei. Femeii i s-au luminat ochii, multumindu-i. Iată căt costă uneori să facem un strop de bine celor de lângă noi.
Mâinile care ajută pot mângâia sufletul pentru o clipă. Și acea clipă trebuie văzută, povestită, continuată de noi toți…
Geanina Rizea 