Bătălia pentru putere

Pomii incepusera sa infloreasca, era primavara. Se simtea parfumul florilor in adierea usoara a vantului. Oamenii isi pastrau randuiala pe care o invatasera din batrani, gospodariile incepeau sa prinda viata. Sus, in castel, se faceau planuri. Regele isi pregatea argatii sa imprastie zvonuri, pentru ca auzise susoteala poporului pe care il carmuia de vreme indelungata.
Se vazusera intrand pe poarta cetatii multi din cei cu rang inalt. Cu capul aplecat, ii sarutau poalele vesmintelor si se aratau patrunsi de toate cuvintele spuse. Stiau ca doar asa vor ramane cu privilegii. Pentru ca galbenii circulau si prin mana lor. Si cu cat capul statea mai aplecat, cu atat causul mainii se facea mai adanc pentru a-i primi. Zile intregi au tot venit. Pana cand, asa cum e de cand lumea si pamantul, pe poarta castelului au intrat patru calare pe cai negri, dintre care unul era cel mai mare din tinut. Regele si toti ai lui le cazusera in genunchi. Stiau ca doar asa, regele mai putea fi rege. Ii saruta mana, il asculta la fel de patruns. S-au ospatat, asa cum faceau de fiecare data la cativa ani.
– Du-te si spune-le ca…le dam ce cer. Spune-le ca facem…si acolo unde se isca galceava, cheama-i in curte. Ii potolim, le facem masa, sa vada ca…
Argatul-sef asculta. Stia ca trebuia sa dea mai departe celor care isi aplecau capul si in fata lui.Pentru ca vedeti voi, si pe vremurile acelea era la fel, si poale de sarutat erau multe.
Poporul era impartit. Nu de putine ori ii vedeai aruncand cu pietre unii in ceilalti. Si pentru ca si altii doreau sa fie in Castel, se ridicau deasupra multimii si ii vedeai batandu-se cu pumnii in piept ca ei vor face să curgă pârâuri de lapte si miere, doar ei. Desi pana atunci nu facusera nimic, se doreau a fi crezuti. Poporul chiar si asa, cu tot ce auzea, ramanea impartit.
Zile la rand Argatul-Sef citea pe la rascruci de drumuri tot ce primise de la Rege. Lumea asculta susotind. Mai auzisera si alta data…
Un batran asculta dintr-o margine. Langa el erau doi copii care se jucau cu niste bete, turca.
– Ascultati ma, la mine! Ia veniti incoa’! Auzind, deodata lasa joaca si se pun pe genunchii lui.
– Cand veti creste mari, ca oamenii astia, sa nu faceti asa. Sa nu va aplecati capul de frica. Sa nu iubiti galbenii mai mult ca pe oameni. Ca vedeti voi, galbenii n-au suflet, oamenii da. Galbenii se risipesc, oamenii isi infig radacinile in pamant. Sa nu faceti rau doar ca pentru o vreme sa va fie bine. Caci, taica, va spun: raul se intoarce!
Copilasii facusera ochii mari, capatand o figura serioasa asa cum mai vedeau cateodata la oamenii mari si il priveau fara sa clipeasca. Batranul continua:
– Sa treceti pe langa oameni cu drag, sa nu ii asmutiti in lupte, sa le vorbiti de bine, sa ii invatati de bine. Sa faceti tot ce puteti pentru a construi, caramida cu caramida. Ca atunci, numai atunci, oamenii se vor lua dupa voi. Nu le vorbiti de la inaltime, ci aplecati-va si intindeti-le o mana de ajutor atunci cand au nevoie. Fiti buni pana si cu pamantul pe care calcati. Sa nu va credeti Dumnezei.
Acuma, hai, la joaca! O sa va mai povestesc si alta data ce inseamna sa fii om mare…