Era aproape miezul noptii. Intr-un loc in care satul se vede doar cu sufletul. Atunci, cand poate poarta cerului era intredeschisa, a venit un miros de boabe fierte in oala de pamant. Ca atunci cand anii erau putini si incapeau la o mana si patul era neincapator. Brusc, amintirile s-au scuturat de praful uitarii si au inceput sa miste intre coaste. Si asa v-am simtit iar aproape.
Acelasi miros…de parca timpul n-a cunoscut risipirea. Si voi erati, iar veselia nu cunoscuse tacerea. Ca aburul ce iesea din oala, asa a trecut vremea. Ne-am risipit in lume si cer…
Cand va uitam, mai lasati usa intre lumi deschisa. Mai coborati in visele noastre, mai fiti! Indreptati-ne ratacirile, mai aduceti-ne aminte de putinul care e de atatea ori suficient. Opriti-ne din alergare…
Era aproape miezul noptii. Iar de acolo, de sus, voi va uitati in sufletele noastre…
