Sufletul e bolnav,
Aşa i-au spus la plecare,
Şi orb, văzând prea mult frumos
Acolo unde nu era culoare.
Roşul n-a fost roşu, i s-a părut,
Aşa îi spun să îl convingă,
Nici galben soarele, surâsul,
Nici omul.
Dar ei nu ştiu şi nu se-ntreabă,
În negrul ce i se dăduse,
Cum a găsit stropi de culoare…
Geanina Rizea 