Rugăciuni mângâietoare

Se rotesc anotimpurile şi clipele. Ca nişte păsări pe cer care îşi întind aripile.  Se rotesc gândurile şi întrebările. Ca nişte păsări ce nu îşi întind aripile şi uită că tot cuprinsul e al lor.

Aşa se văd toate când omul se izbeşte de pământ. Când trebuie să îşi golească sufletul. Tot ce îi e îndepărtat îi devine aproape, tot ce nu înţelesese, înţelege. Ca un prunc nenăscut ce aude glasul mamei. Omul trebuie să îşi amintească pentru a uita. Trebuie să adune pentru a risipi.Dar încotro să arunce?!

Omul fără răspunsuri îşi aduce aminte de Dumnezeu. Aflat pe fundul prăpastiei, descoperă rugăciunea. Şi căzut fiind, află mângâierea. Sufletul îi e brusc mai uşor, de parcă cineva îl ţine în mâini să nu îi cadă în abisul ce îi simte în piept…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.