Îți dai uneori toată energia pentru a aduce un strop de bine în jurul tău. Apoi afli că nu trebuia să te dai peste cap deloc, nici măcar un pic. Pentru că trebuie să fii supus, tăcut, să vezi doar ce ți se arată. Dacă încerci să ridici privirea, nu trebuie să îți pese. Nu trebuie să vorbeşti despre ceea ce vezi. Nu ai voie să ai viziune, nu ai voie să crezi în schimbare, în oameni, în frumosul de lângă tine. Din simplul motiv că ți se spune în repetate rânduri că nu poți nimic. Că n-ai voie să poți, că nu trebuie să poți!!!
Societatea te îndeamnă la neimplicare. Dar ce e mai grav e că te cenzurează. Da, n-ai voie să vorbeşti. Puterea cuvântului este mare, deci nu avem voie să-l folosim!! Da, adevărul uneori doare. Doare la fel ca cenzura. La fel ca neputința şi nepăsarea ce prind rădăcini în sufletele oamenilor. Avem generații debusolate care se dezrădăcinează de sat, avem oameni prea bătrâni ca să mai lupte. Avem oameni care aşteaptă, oameni care fac, oameni care pleacă şi oameni care se întorc.
Uneori pierdem, alteori câştigăm. Doar că atunci când tragem linie adunăm lucruri diferite.
Dati-mi voie să învăț să nu îmi mai pese!
Geanina Rizea 