Copilaşii cu familii tot mai mici

,,A fost odată ca niciodată un împărat care avea trei fete sau trei băieţi…”aşa încep multe dintre basmele copilăriei noastre. Această cifră magică cu atâta rezonanţă în amintirea noastră, ne învaţă că familia ar trebui să fie cât mai mare. Copilaşii de acum 70 de ani au trăit în familii mari, câte 6-7 fraţi buni sau cum se zice prin popor, de tată ori de mamă. Nu aveau mai nimic din confortul căutat astăzi de noi, dar chiar şi aşa, din aceşti copii au răsărit nişte oameni înţelepţi care şi-au adus contribuţia în societate. Cei care au avut norocul să înveţe carte, au reuşit să fie exemple. Aşadar, sărăcia şi nici lipsa  democraţiei nu i-a oprit.

Copilaşii din prezent au familii tot mai mici. De multe ori cresc departe de bunici. De prea multe ori doar cu un părinte. Şi…aşa cum niciun pui de om n-ar trebui, fără părinţi. Or, o floare pentru a creşte armonios trebuie ocrotită şi iubită. Aşa şi ei, puii de astăzi. Au nevoie să fie aduşi lângă bunici. Să fie lăsaţi să vadă satul, să îl asculte, să îl simtă. Să se murdărească, să facă, să ajute, să afle ce e mila şi respectul faţă de cel de lângă tine. Să înveţe să dea cu bună ziua cuiva pe care nu îl cunoaşte.

Când au toate acestea dar lipseşte unul dintre părinţi, e greu să fie umplut golul. Însă vor creşte cu el în suflet înconjurându-se de dragostea celorlalţi. Şi vor deveni oameni frumoşi. Care copac are trunchiul perfect?! Sunt părinţi care consideră totul o binecuvântare. Dar şi părinţi care uită cuibul în care puii îi strigă. Sunt oameni care vor să devină părinţi şi aleg să crească un copil, să îl facă al lor. Şi reuşesc. Spunea cineva că e mai de însemnătate decât dacă ai construi o biserică… şi îi dau dreptate. Dragostea apropie şi leagă sufletele pentru veşnicie.

Poate că ar trebui atunci când suntem mari să lăsăm pe acest pământ nişte poveşti. Să lăsăm gândul zilei de mâine în grija Lui Dumnezeu. Să nu mai calculăm totul. Să înţelegem că fericirea vine din gălăgia copiilor care cresc prea repede. Din o masă prea mică pentru câţi oameni sunt în jurul ei. Fericirea trebuie împărtăşită pentru a fi adevărată. Ea poate răsări din grija pe care o purtăm celor dragi nouă. Din tot ce dăm şi din tot ce primim. Din rădăcinile pe care le lăsăm în sufletele oamenilor. Stări de spirit, asta trebuie dat…de asta îşi vor aminti…