Iarna cu miros de muşcate

2Aşteaptă primăvara la fereastră. Din când în când, soarele le mângâie. În albul şi cenuşiul iernii, ele dau un strop de culoare. Unde există muşcate, există viaţă. Întinerite din an în an, ele nu cunosc bâtrâneţea. Numai mâinile care le poartă prin timp, devin mai încete. Uneori, rămân să aştepte singure. Poate, dacă ar avea putere, ar rupe şi ele omul din rădăcină ca să-l întinerească. Ar reuni generaţiile la o masă, ar face pământul să mai simtă paşii celor plecaţi. Dar, sunt neputincioase. Nu pot decât să aştepte şi să asculte frământările şi bucuriile celui ce trece prin viaţă.

În casă parcă miroase a verde când le scuturăm de timp. Dar nu a verde de primăvară. În ele trăieşte un miros de verde ce poate răscoli sufletul omului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.