Domnule, în Teleorman, e la modă să ţii capul aplecat…

De Teleorman se vorbeşte din când în când pe un post naţional. Din când în când şi mai mereu când e ceva făcut anapoda. De  morţii care din 4 în 4 ani tot votează, de diverse persoane devenite odată cu plecarea la Bucureşti, personaje.

Domnule, acum, după vreo 5 ani s-a relansat programul ,,Casa Verde”. Teleormăneanul a văzut că puţinii care atunci au îndrăznit să pună pe casă panoul, s-au declarat mulţumiţi. De data asta au vrut mai mulţi. Au alergat pe la toate instituţiile să-şi facă dosarul, au pierdut timp şi bani. Au lăsat gospodăriile, animalele şi s-au aşezat la poarta instituţiei. Deşi afară au fost şi continuă să fie nopţi friguroase, ei- oameni învăţaţi cu greul, s-au îmbrăcat şi au aşteptat sub cerul liber sau înghesuiţi în maşini. Aşa e prin Teleorman, procentul 80-20 se respecta! 20 % trăiesc bine, 80% rău!

Îi vedeai zgribuliţi sambata,duminică noaptea, azi de dimineaţă. Cu multe decenii adunate în buletin, ţineau dosarele în mână cu gândul că li se va face dreptate. Li s-a făcut? NU!! Dacă vine televiziunea, ce?! Dacă vorbeşte cine mai ştie ce reprezentant, ce?! S-a făcut dreptate? NU!

Domnule, teleormănenii, s-au învăţat să ţină capul aplecat ! Nu mai au curajul să-şi strige dreptatea, nu mai au curajul să fie uniţi! Dacă strigă unul şi se face bine şi pentru restul, e bine,dacă nu, să-l lăsăm să strige! Iarăşi se aude de noi, iarăşi lucrurile sunt făcute anapoda!!! Umiliţi, s-au împrăştiat prin judeţ înapoi acasă!

Procentul s-a respectat şi de data asta:

80% vor fi cei care nu au stat la coadă

20%- încă nu se ştie….

http://http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-21343262-nereguli-teleorman-depunerea-dosarelor-pentru-programul-casa-verde-cititor-sesizeaza-facut-liste-incepand-vineri-iar-oamenii-care-venit-aceasta-dimineata-termenul-stabilit-lege-depuna-dosarele-nu-mai-.htm?nomobile=

http://http://www.digi24.ro/stiri/economie/consumatori/casa-verde-sute-de-oameni-stau-la-coada-chiar-si-de-doua-zile-pentru-a-si-depune-dosarele-584660

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.