A venit rândul zilelor călduroase. Chiar şi aşa treburile nu se opresc. Păi, stă vreodată omul la ţară?! Nu, nu stă, pentru că aşa a pomenit, pentru că tot ce e pe lângă el este viu şi trebuie ocrotit. În acest timp de vară căutăm răcoarea camerelor ferite de soare. Căutăm ape curgătoare şi citura fântânii scârţâie mai des, acolo unde mai există. Odaia de la drum şi prispa capătă din ce în ce mai mult miros de flori. Stau la uscat, fără grabă, aşezate pe câte o foaie de ziar, flori de muşeţel, tei, gălbenele, sunătoare, etc. Urmează mărarul, pătrunjelul, leuşteanul. Şi cât de frumos se amestecă toate!! Prispa casei capătă viaţă şi parcă deschide o poartă spre generaţiile de dinaintea noastră.
Femeile vrednice care şi-au dăruit tinereţea câmpului, îşi poartă acum baticul prins la spate. Încă mai pun albia în bătătură şi spală aşa cum au făcut de când se ştiu. Parcă tot săpunul de casă spală mai bine cu apa de ploaie”- le mai auzi spunând. Apoi, încep să întindă rufele la linie, aşa cum le-a învăţat încă de copile mama. Ţi-e drag să vezi o culme de rufe aşezată după rânduiala lor.
Când termină, fiindcă s-au năduşit, pun albia jos şi cu apa fiartă în vatră sau lăsată la soare, îşi curăţă trupul din an în an îmbătrânit. Care mai are bărbat îl ajută şi pe el să se spele, căci aşa s-a învăţat ea, dar mai ales el. Aşa a fost pe aici: femeia îşi spăla bărbatul pe cap şi pe picioare. Şi copiii tot ea îi spăla. Cu grijă se aşezau la soare şi îşi pieptănau părul lung, transformându-l în spice apoi îl răsuceau în coc. Din când în când îl dădeau şi cu gaz. Nu zicea nimeni că s-a spălat, ci că s-a lăut.
În puţine locuri mai găsim astfel de exemple,de aceea trebuie să fim atenţi la frumosul de lângă noi! Aşa cum şi cuvintele vechi se pierd odată cu cei care pleacă. Să le folosim măcar în amintirea lor…
Geanina Rizea 