Sărăcia pensionarilor fostelor C.A.P-uri

       Fiecare dintre noi cunoaştem măcar un pensionar care şi-a consumat tinereţea muncind pământul ţării. Fiecare dintre noi ştim cu cât sunt răsplătiţi în prezent anii din viaţa tinerilor de atunci, ajunşi pensionari. Îi vedem cum drămuiesc fiecare leu, cum se vaită de durerea trupului care muncea cu conştiinţă loturile de pământ alocate. Tinereţea îi făcea să nu simtă prea mult timp oboseala fizică, echipa de muncitori devenea ca o familie care le ştia bucuriile şi necazurile. Săpau,cărau, legau, încărcau cu vârf remorcile C.A.P-ului pentru a-şi putea creşte copilaşii născuţi de multe ori în câmp. Aceste pensionare care ştiu să muncească de toate, numără lună de lună prea repede pensia. Ce să facă cu 300-400 lei? Cât să mănânce, ce să mai pună deoparte? Aceşti pensionari care vin la oraş cu trenul pentru a face economie, chiar dacă sunt nevoiţi să îndure frigul, îndrăznesc să intre doar în magazinele cu haine la 1-2 lei. De multe ori nu intră nici acolo. Toate acestea se întâmplă într-o Românie în care se votează la foc automat pensii speciale pentru aleşi, se împart averi şi se fură din trecutul şi viitorul ţării.

        Pensionarii fostelor C.A.P-uri sunt oameni simpli pentru care cartea a fost un lux, dar pe care viaţa i-a făcut înţelepţi. Ei, aceşti oameni trecuţi de 70 de ani, încă îşi muncesc grădinile, încă îşi ţin animalele, chiar dacă paşii le devin mai înceţi şi mâinile nu mai au precizia de altădată.Bătrânii fostelor C.A.P.-uri au crescut liderii de astăzi, au trimis domni la oraş, iar acum sunt uitaţi de toţi şi îşi trăiesc cu resemnare şi demnitate ultimii ani de viaţă în sărăcie.

jh(foto: arhiva personala C.A.P comuna Plosca, TR)

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.