Schimbă macazul!

Change-DirectionAm vrea şi nu am vrea, am încerca şi n-am încerca. Stăm la rascruce de drumuri de multe ori prea mult timp din cauza obişnuinţei. Căci ea, obişnuinţa, este a doua natură a omului. Când suntem  aproape gata să producem schimbarea, imediat lăsăm gândul neputinţei să pună stăpânire pe noi ca individ. Iar ezităm, iar stăm în dubiu. Amânăm, amânăm cât se poate de mult şi găsim şi motive. ,,Aş vrea să mă apuc să fac sport, aş vrea să mă las de fumat, aş vrea să beau mai puţin, aş vrea să citesc mai mult, aş vrea un serviciu mai bun, aş vrea… etc.”. Am vrea dar aşteptăm să ne împingă dacă s-ar putea ceva din exterior, cineva. Să se producă vreo schimbare, să ne simţim forţaţi…dar nu se produce! Din nou revenim la incertitudine. ,,Schimbă macazul…” îţi tot spui în gând….!

De multe ori ni se arată fericirea ca un lucru palpabil, de consum. Dar ea nu vine la pachet şi nici gata făcută! În schimb poate că ne apropiem de ea când suntem pregătiţi să realizăm schimbarea. Căci ea, schimbarea, acea determinare pentru un scop care te face un individ mai bun, depinde numai de noi, ca şi fericirea de altfel. Oamenii puternici se pot debarasa de bagajul inutil, pot schimba macazul!! Nu-i aşa?

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.