În oraş, dudele putrezesc pe asfalt, la sat, nu au timp să se coacă!

Este vremea duzilor. Când am mâncat ultima oară dude albe sau roşii? Mergând pe sub florile de tei care te învăluie cu mirosul lor atât de frumos, m-a oprit o porţiune de asfalt plină cu dude albe. Ce apetisante erau cele proaspăt căzute!! Ridicându-mi privirea observ măreţia acestui dud care atingea aproape două etaje. O splendoare!

Mi-am amintit de duzii copilăriei mele, cei care nu aveau timp să se coacă. Nu aveau timp pentru că noi, copiii, eram nerăbdători, aşteptam să rupem acele bunătăţi şi să le mâncăm din palmă. Ah, ce timpuri! Ce ne mai murdăream! Acel dud înconjurat de blocuri m-a întristat. Era un dud singuratic deşi mulţi treceau pe lângă el… Când am ajuns acasă, m-am oprit lângă gardul unei vecine care are un dud frumos şi am mâncat. În oraş, dudele putrezesc pe asfalt, la sat, nu au timp să se coacă!