Mai ieşi în uliţă să vezi când vin…

I-ai crescut, s-au făcut mari şi au plecat la casele lor. Ai rămas cu omul tău să înaintaţi prin anii bătrâneţii. După o vreme, bărbatul care ţi-a fost sprijin şi sens, pleacă dincolo de albastru. Constaţi că masa e prea mare pentru farfuria ta cu mâncare. Nici oala în care găteai nu mai este bună, alegi o crăticioară ca pentru un singur om. Eşti femeie văduvă şi trebuie să te înveţi cu singurătatea. Trebuie să fii şi femeie şi bărbat, trebuie să ţii gospodăria, să nu se vadă pustiul pe care îl ai în suflet, şi în curte.

Începi să aştepţi. Aştepţi să îţi mai deschidă poarta cineva, oricine. Copiii tăi, azi oameni mari, vin rar. Nici nu le ceri să îţi calce pragul mai des, îi laşi să facă aşa cum simt. Îmbătrâneşti pe zi ce trece şi ştii că va veni un timp în care îţi va fi cu neputinţă să mai aprinzi o lumânare la mormântul bărbatului tău, puterile te vor lăsa. Uşor, te obişnuieşti cu liniştea din casă, chiar dacă îţi apasă pe suflet. Eşti liberă dar nu mai ai ce face cu libertatea. Tu, mamă singură, duci grija tuturor…

Mai aşteaptă-i, mai ai putere! Mai ieşi în uliţă să vezi când vin…