Păpădie…

Deseori o vedeam cum se prăbuşea. Ii eram singurul spectator. Se lăsa învinsă. Ştia că doar aşa poate să reînvie. Şi reînvia. Îşi prindea părul lung şi auriu dintr-o mişcare ce părea că nu e a ei. Buzele îşi primeau culoarea rujului preferat şi începea să surâdă privindu-se în oglindă. Atunci nu ştiam ce vârstă are, timpul o lăsa liberă.  O vedeam cum se opreşte din loc în loc  să adune păpădii. Le sufla spre soare  uşor, de parcă s-ar fi contopit cu ele. Se bucura. O urmam fascinat. Era o rază de soare, o păpădie, ce era aceasta femeie?