M-am ferit să îți aștern plecarea pe hârtie ca și cum pot păcăli timpul să nu știe că pașii ți se odihnesc de o vreme. La fel cum s-a odihnit covorul alb de zăpadă peste locul tău unde acum te căutăm, peste pământurile tale pe care le-ai ocrotit toată viața.
Se rotesc anotimpurile, tataie. Și tu știai să le simți. Să te uiți pe cer, sa ții grâul în palme. Să le spui oamenilor ce trebuie sa audă în față, să le vorbești despre Dumnezeu, să fii prezent în trecerea prin timp.
Toate merg mai departe. Casa îți păstrează urmele, drumurile la fel. Biserica. Anii. Noi, oamenii. Știu că sunteți dincolo de albastru cu toții și trimiteți praf de mângâiere peste sufletele noastre. Pentru că dragostea trece dincolo de moarte.
Uite,se face primăvară! Vor inflori pomii, iar eu voi merge printre ei cu mâinile la spate și pas domol să îi admir, ca și tine.
Geanina Rizea 