Sunetul

Cât de prețioasă e liniștea,

Parcă aud sufletul pământului cum bate.

O pală de vânt aduce tremur și răcoare.

Dar, Doamne! De ce m-ascund în cuvinte?

Când eu vreau să îți spun, Tu deja știi,

Când eu Te uit, Tu mă ții minte,

Când Te chem, deja ești.

Iartă-mă!

Și fă-mă să văd că dincolo de tăcere e răspuns,

Că zbuciumul nu vine din pământ, ci din mine. Dar Tu le știi. Mă vezi. Mă porți. Mă ții.

* Foto: Elena C Corbu