Șoapta

Cheamă-mă când se destramă tot,

Aud cum șoptește.

Și deodată linia pieptului se mișcă,

De parcă s-ar răsuci sufletul să iasă.

Păstrează ce nu a fost,

Rătăcite respirații învie,

Ce nu știam că va fi.

Totul își face loc.

Mă găsește.

Se cuibărește ca un prunc cuminte

În sânul ce știe că primește,

Un dor învelit în întunericul ce n-a găsit lumina.