,,Ca o pasăre care cunoaște zborul inainte să își întindă aripile. Așa imi pare că pornește: din matca inimii spre valea destinului. Între coaste îmi stă tremurul, zbuciumul, tăcerea. Tot izvorul vietii pornește de aici, pricepi? Din pumnul ăsta de carne numit inima. Numai ea-inima,prinde rădăcini. În locuri, dar mai ales în oameni. Cum, nu știu. Are aripi atât de înalte încât străpunge cerul. La fel si pământul. Cine a mai vazut pasăre cu rădăcini și aripi?
Și caută. Găsește. Pierde. Continuă. Ca un cerc al sorții. De unde știm că…? Și e atât de… cum să îți explic? Înțelegi, stiu. Te văd.”
O ascultam. Nu trebuia să răspund. Avea nevoie de un martor in fața căruia să-și rostogolească adevărul.
Geanina Rizea 