În gândul ce trece pe la tine,
Sfioase cuvinte alunecă,
De parcă ar fi o ploaie de Mai ce curge încet,
Sărutând arșița pământului.
Și ajung,
Te găsesc,
De câte ori, nu știu.
Cine ar putea să numere?
Să le oprească?
Plouă încet,
După un timp,
Câteva, mai vechi, se întorc în tăcere,
Se scutură și intră la loc,
În suflet.
Au o liniște aparte acum,
Știind că cele rămase,
Au puteri din altă lume,
Încolțind și devenind în timp,
Rădăcina binecuvântărilor pe care ți le doresc.
Geanina Rizea 