Bătrânii

Ne dau exemplu. Uneori ne spun sa fim cu băgare de seamă, alteori trebuie să furăm și să dăm mai departe. Să furăm din ceea ce sunt ei. Dar mai suntem in stare?!

Odinioară, când părinții noștri aveau bunici, iar bunicii noștri, pe bâta și bâtu în bătătură, satul era altfel. Rânduiala era altfel. Încă nu aflaseră zgomotul urbanizării, însă auzeau de el, știau că se apropie. Simțeau pământul, îl iubeau. Le era blestem și fericire. Pentru că nu le-a fost ușor. Cand abia învățau să țină stiloul în mână, erau forțați sa-l lase. Pentru că aveau griji, povara zilei de mâine pe umerii lor fragili de copii…

Puțini au fost cei care au păcălit soarta. Puțini au fost cei cu noroc de carte. Si ei, au reusit să ridice peste ani, copiii generației care a rămas fidelă pământului.Aceștia din urma si-au văzut de rânduială, neștiind că, la rândul lor, lasă bogății. Căci degeaba e omul plin de carte dacă nu a invatat sa simtă pământul. Dacă nu a văzut acasa pe mamă-sa cum ii vorbește Lui Dumnezeu, iar pe tata-su cum iubește țărâna.

Ei, acești oameni care n-au avut parte de multe, au dat copiii de astăzi. Bunicii de astăzi. Părinții de astăzi. S-au ascuns în amintirea timpului și abia le mai vedem chipul în fotografii îngălbenite. Ori, reînvie când își simt numele pomenit de oamenii de astăzi.

Bătrânii de odinioară se credeau batrani timpuriu. Randuiala începea din fragedă copilărie. Aveau familii mari și casele mici. Erau săraci, însă învățau să se mulțumească cu putin. Si mai ales, să împartă. Să fie alături unul de celălalt. Le-a fost greu. De fapt, privind acum, chiar foarte greu. Însă, îl lăsau pe Ăl de Sus să le aranjeze cum stie mai bine…

Țăranii, n-au fost perfecți. Dar, în simplitatea lor, aveau grijă de suflet. De legături. Între ei, și mai ales, între lumi. Pentru că simțeau mai mult. Vedeau mai mult. Își jeleau morții în versuri,chiuiau la nunți de fericire, în hore, si înalțau praful jucând desculți. Trăiau mai mult.

Si noi, generațiile de acum ne considerăm superiori.Ne lăsăm purtați de val si de rusine. Pentru că ne e rusine sa amintim de trecut. Nu stim prea bine sa-l păstrăm si sa învățăm din el, sa luam ce e mai bun.

Aflam, însă, mai devreme sau mai tarziu că superioritatea nu se măsoară în diplome, funcții, lucruri materiale. Desigur, e cel mai usor de cântărit. Încă nu s-a inventat cântarul pentru suflet. Poate atunci vom intelege că zbaterea trebuie să fie mai mult în piept. Și că bogăția tot acolo se păstrează. E acel abur care se duce undeva în văzduh. După miros de pământ după ploaie, pâine caldă, busuioc…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.