Durdulia si Subtirica

In prispa casei era Subtirica care iar o chemase pe Durdulia sa mai guste aroma tuicii de vara trecuta.

-Fa, mi-e un drag ca a inverzat campu’ cu toate florili!

– E frumos, da’ prea sa umple pana in fundu’ curtii de toate balariile…si nu mai…de unde puterea aia de altadata?! raspunde Durdulia

Beau amandoua cu paharele mici pe masa facuta de barbatul Subtiricii acum vreo 10 ani. El intre timp plecase din lumea asta dupa o boala grea pe care o stingea tot cu tuica. Si de atunci, ramasese vaduva. Avea doar cautari, incercari. Isi repezea vorbele,fiind infipta din fire, cu fata putin trasa de la munca si singuratate. Nu avea copii.

Durdulia, in schimb, avea si copii si barbat. Dar ii placea sa stea mai mult in odaia de la drum, separata, de cand au ramas doar ei doi.  Ca Dumitru n-avea astampar si nici somn ca iarna.  Subtirica stia, ca nu doar o data se pomenea cu el in pragul usii sa o caute, chipurile, pe Durulia. Ehei, dar asta se intampla inca din tineretea lor… Ca de fapt, barbatul Subtiricii, tamplarul, era prieten bun cu Dumitru. Asa cum se mai intampla adesea…

Durdulia ii aflase, dar nu dadea importanta. Ele erau prietene, si cam asa era si cu Dumitru. Ca atunci cand s-a maritat, a facut-o pentru ca ramasese grea si o gonisera de acasa. Ca asa era in timpul ala. Dar sufletul ei a stat la altul din alt sat. Pana acu’ vreo 4 ani cand s-a dus sa il jeleasca pe ultimul drum. Subtirica stia si ea de ei. Si nu o data s-a intamplat sa puna la cale un plan incat amandoua sa fie fericite.Ce ti-e si cu inima asta….!

Si asa, ele acum femei batrane, dar nu chiar atat de batrane pe cat ar crede copiii, se bucurau de lucrurile simple cum ar fi tuica. Durdulia avea ochii spre verzi, cu parul mai rar dar aproape negru. Radea des, cu pofta si la fel si tovarasa ei. Ca asa se aduna oamenii, dupa asemanare. Subtirica era grizonata si ochii îi avea ca cerul. Dumitru intotdeauna o iubise. Dar, asa a fost sa fie…ea nu l-a luat atunci ca era sarac si ma-sa o invatase sa traga la mai bine.

Soarele era pe la inceput. Sa fi fost ora spre 10. Le vedeai stand pe prispa, vorbind asa cum o fac de o viata. Si ele incepeau sa nu mai aiba varsta…parca intinereau.

Dar ce isi tot povesteau ele? Vom afla in povestirile urmatoare… 🙂