Luati-va copiii de mana si veniti cu ei la Denii! Obisnuiti-i cu Biserica, cu rugaciunea. E Saptamana Mare si in sat a inceput forfota. O forfota care ne aduce aminte ca suntem atat de mici pentru un Dumnezeu atat de mare si rabdator. Le randuim pe toate asa cum am vazut la parinti, bunici si incercam sa le dam mai departe.
De sarbatori, intr-o biserica de la sat ai inca sansa sa vezi o frantura dintr-o lume mai cuminte. Pentru ca in astfel de locuri, uneori, timpul pare a curge mai incet. Are mai multa rabdare cu batranii care isi duc mai greu pasii, dar care tin vii obiceiurile. De la ei invatam sa dam cu var pe trupul copacilor, sa ne curatam curtile, sa punem legaturi cu patrunjel pe oua inainte sa le vopsim in foi de ceapa. Mainile mamelor, din an in an mai imbatranite, inca framanta cozonacii si fac semnul crucii inainte sa-i bage in cuptor.
In aceste zile, se reunesc generatii. Se canta Prohodul, se aprind lumanari care deschid poarta dintre lumi. Omul incearca sa se gandeasca mai mult la suflet. Preotul rosteste numele celor scrisi in pomelnic, se aud cocosii albi care nu mai au rabdare in bratele batranelor, ce simbolizeaza lumina de care n-au avut parte cei care au trecut dincolo…
Dincolo de toate simbolurile, regasesti credinta. Vreau sa cred ca e la fel de puternica ca a oamenilor care au trait inaintea noastra- cei ce ne-au aratat ca rugaciunea nu trebuie rostita din carti pentru a fi auzita…
Geanina Rizea 