Sufletul

Uneori pieptul omului adaposteste un abis, atat de adanc parca fuge sufletul cand oboseste. Si cu ce forta sa il aduci inapoi?! Coastele parca n-ar mai fi coaste, ci gratii. Inima parca n-ar mai fi inima, ci om. Caci te vezi deodata acolo tot, facut mic.

Sufletul omului- cateva grame de simtire. Putinul care insumeaza tot. De cand ne nastem, incepem sa impartim din el. Cu primul plans, lasam ceva pamantului. S-apoi, tot faramitam in bucati mai mici sau mai mari si incepem a da oamenilor pe care ii intalnim in drumul nostru.

Nu stiu daca ne invata cineva cat trebuie sa mai pastram din el. Cum sa il aducem la lumina din abis. Cum sa il lipim cand e prea sfarmat, si indeosebi, cum sa il ocrotim. Caci va veni un timp pentru toate astea.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.