Când August poartă amintiri frumoase

In spatele cărții „Punte între generații” stau ore transformate în zile si luni in care am cautat si ascultat povești de viață. Stau mărturie scrisori și fotografii care cuprind o parte din istoria locului și o doză mai mare de drag de sat și perseverență. Pentru că nu a fost ușor. Unele porți au rămas închise. Unele propuneri, refuzate. Însă, întotdeauna lucrurile frumoase cer timp și răbdare. Am întâlnit și zâmbete, lacrimi ori amintiri pe care timpul nu le-a sters. Am stat de vorbă cu persoane din diferite domenii de activitate care și-au dăruit anii comunei, în casa lor, dar am stat și pe preșul tesut la razboi, pe marginea șanțului, în căutarea bătrânilor.

Am crezut în idee de la inceput și am crezut și mai mult după prima lansare. Din acest motiv am dorit să o fac și mai bună pentru generațiile care vin în urmă.Deja timpul nu a mai avut răbdare cu cateva persoane care si-au lasat părți din suflet în paginile cărții. Numele lor însă va fi pe buzele celor care vor răsfoi paginile acum sau peste decenii. Cred ca asta e frumusețea cuvântului scris: rezistă timpului.

„Așteptând raze de soare” este o poveste pe care am vrut-o cât mai legată de sat. Un cumul de trăiri sufletești, o oscilație permanentă între societate si individ.

Mă bucur că am demonstrat că împreună putem resuscita sufletul satului. Tuturor celor care au participat, m-au sponsorizat și susținut, le-am fost și le sunt recunoscătoare. Totodată, vă sunt recunoscătoare vouă- cei care îmi citiți povestirile online. Imi sunteti dragi!

Sper să ducem mai departe această colaborare și să contribuim cu mic și mare la îngrijirea comunei, fiecare cum ne pricepem mai bine. Pentru că satul are nevoie de oameni care infaptuiesc lucruri.

Gânduri bune! 😍

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.