Deschideți porțile,satele rămân fără suflet!

-Fă, păi când ne duceam noi după bolindeți…găsai unii calzi dă ieşa aburii dân ei! Era după femeie, cum le brodeai, că mai era şî bete…dătea din cocă acră or câlcaț’ dă țăst. Şî ni să părea buni, ne era drag, fie că aveam, fie că n-aveam !Mergeai pân zăpada mare şî cu opinci ori te miri ce, colindam… răsuna satu’!

O spunea cu vocea uşor tremurândă mai mult de nodul ce i se punea în gât când se vedea cu ochii minții din nou fată în casa pe care a lăsat-o să se mărite. Le vezi acum înfăşurate cu colțul broboadei peste gură când e ger. Le vezi chipul cu linii ce ascund în adâncituri, decenii, momentele lor de trecere prin viață.

– Păi nu era bică,ca acu’! Eram săraci, dormiam cu mieii lângă sobă, torceam, fierbeam boabe în oala de pământ… Eram multe guri, biată mama… Nu ştia carte, că nici noi n-am avut dăcât 4..da’ rânduiala era rânduială. Îşi făcea sfânta cruce şî îi spunea lu’ Dumnezău ce o năcăja. Ş-avea dăstule… Da’ noi ne dam jocului şi trebii, nu întrebam, o mai auzai oftând ca şî când termena ofu’ dă spus…

Cealaltă femeie o aproba dând din cap, dar gândul ei era departe, se dusese în anii ăia, simțea ca acum trăirile de atunci.

-Aşa e, Vetă, aşa e…! Mergeam dăsculți, şî copiii ăstia când era ei mai mici, la fel. Cârpeam, lucram…

– Ce drag mi-ar fi  să vie mai mulți,cât mai suntem p’aci…

Copiii lor s-au făcut oameni mari. Ei înțeleg altfel timpul ăsta. Au rărit drumul la biserică şi la casa părintească. Nu mai frământă cozonacii. Copii, de prea mult virtual, nu ştiu să colinde, nu se mai bucură. Crăciunul înseamnă Moş Crăciun-cadouri, dar nu Naşterea Domnului, facerea de bine, împăcare. Balanța se înclină din ce în ce mai mult.Împrumutăm imaginea fericirii din alte culturi/țări şi ne ruşinăm cu ce e al nostru. Fredonăm colinde străine iar pe ale noastre le lăsăm prăfuite. Căutăm tradiții la alții, dar nu îi îndemnăm pe cei din casă să răspândească bucuria sărbătorilor.

Cu toate astea, mai sunt oameni care îşi iau nepoții de mână şi cântă împreună din poartă în poartă, mai sunt mame care umplu casa cu mirosul cozonacului cald, mai sunt bătrâni care aşteaptă cu coşnița pe braț, mai sunt…

Deschideți porțile, satele rămân fără suflet…!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.